We all will become Sleep, says Dragos Bojin.
An entire new world, marked with freedom and imagination, is becoming available through sleeping. In a psychedelic expressionistic formal stage, the contemporary aesthetics of ambiguity unfolds in Bojin’s works in open compositions, named Episodes, as in a TV drama sleep series.
Bojin exposes his Sleep Series on large canvasses, with countless quasi-identical monstrous characters, with an obsessive frentic dynamics of shadowy emotions that chaotically flood a space of social bitterness and stifled collective fear. His artistic approach catalyzes in the mind of the viewer the anxieties from the Munchian perspective, the collective cry.
Bojin deliberately distorts the amplitude of emotions to fully evoke a philosophy of sociality in its miserable, fetid, deformed and odious side where the individual breaks down his contour up to uniformity/ leveling in a huge, amorphous mass. The Sleep’s chromatics is strong, the thick layers, rich in saturated colors, often strident, in the foreground and often grays in the background. Intimate and delicate as it is, the dream becomes in Bojin's „Sleep Stages” a mature artistic gesture of reception of a critical state about our lives on both personal and social level.
Paradoxically, some of the characters look pretty joking and some are very good-hearted, as the painter says. Some of them keep their smile, no matter how tortured and frighten they are.
There’s a glimpse of light in their eyes, as they found a solution to their fears and pains, some seem to try to climb a stair, others try to swim and save themselves, some seem to fall into the abyss.
Bojin's Sleep Stages are not "beautiful" at first glance, but they become as exorcising the demons and fears of each viewer. There’s no beginning or end in Bojin’s paintings. Sleep is God, he says.
Diana Andrei | curator
Ceea ce face Dragoș in pictură se trage și de pe canapeaua cu care patinează prin București.
Visează când cu ochii deschiși când cu ei inchiși. Apoi urlă cu pensula. Și face un "Goya de casă" românesc. "SubArtisting" aș numi genul de metodă prin scufundare in Sine cu orice risc. Cam ceea ce este "subvertising" in filosofia outdoor a advertisingului, Bojin face pe pânză sau când se dă cu canapeaua prin orașul ăsta plin de pacienţi. Se auto reprezintă oniric și subversiv.
Cine ii vede pânzele știe că Bojin nu pictează pentru clienţi, ci pentru a ne arăta fantomele din noi. Poltergeistul freudian al lui Bojin nu este un băiat rău care-i domină arta. Este o fantomă a umanităţii dezesperate de lumea de troli in care trăim. Și este preferabilă de multe ori artei decorative, devenind artă curativă.
Scriu aici o "critică" plastică pentru prima dată despre el pentru că este din aceeași specie cu mine: militantistă și onestă cu preţul infometării. Lipsa de apetenţă a validării personale m-a cucerit intotdeauna la temele lui Bojin. Indrăzneala de a-și pune suav și psihanalitic arta pe pereţi este la fel de importantă ca somnul unei societăţi plină de monștri de mucava. Toţi avem fantomele noastre.
Dar lumea psihopatologică in care trăim este mai plină de fantome decât Evul Mediu. Iar Bojin are un aparat artistic de măsurat și desenat cu care le alungă din casă și le bagă in muzee.
Liviu MIHAIU
„Cei care conduc această țară sunt oameni insignifianți, banali si nereprezentativi pentru clasa intelectuală, impotenți în ce privește administrarea țării, dar capabili în rezolvarea propriilor interese, escroci protejați de lege și de puterea pe care o dețin. Trăim într-o țară a haosului și dezordinii totale la toate nivelurile. Într-o țară în care oamenii de valoare nu mai au loc de multele banalități pe care le întâlnești și le vezi la tot pasul. Și cu toate acestea, se pare că națiunea romană doarme ingrijorător de profund. Ce-i de făcut?”
Dragoș Bojin